Comisarii de la Garda de Mediu - controale la ferme de păsări sau ovine

 

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu vor derula începând cu această lună, până în data de 15 februarie un control tematic privitor la activităţile de creştere a animalelor, ferme zootehnice, de păsări, de ovine şi porcine precum şi la cele de prelucrare primară a cărnii, în speţă abatoare.

În acest sens se urmăreşte respectarea condiţiilor din autorizaţiile de mediu, existenţa şi legalitatea acestora, transportul, depozitarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor de origine animalieră precum şi valorificarea subproduselor de origine animală, adică piei sau grăsimi de origine animalieră. „În judeţul Botoşani avem mai multe ferme de păsări şi ferme de bovine dar şi câteva abatoare. Controalele se vor finaliza la data de 15 februarie, în urma centralizării vom da relaţii suplimentare. Sancţiunile sunt între 1.000 şi 2.000 de lei cu privire la nerespectarea modului de gestionare a deşeurilor animaliere conform ordonanţei 47 care reglementează acest capitol”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani. Până în prezent nu au fost depistate astfel de unităţi fără autorizaţie de mediu dat fiind faptul că, spre exemplu fermele de păsări funcţionează cu autorizaţie integrată eliberată de Agenţia Regională Bacău. Totodată, comisarii nu au înregistrat reclamaţii pe această linie. În cursul anului precedent în vizorul comisarilor au fost fermele agricole, segment care a atras o serie de sancţiuni. În Botoşani îşi desfăşoară activitatea şase ferme de păsări, şapte de bovine şi în jur de patru abatoare. (G.E.)