Bărbatul a fost oprit de polițiștii de frontieră de la Rădăuți – Prut.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, fără a fi înmatriculate sau înregistrate.
În data de 9 august 2024, în jurul orei 15:15, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut - ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Mitoc, un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, cetățean român, în vârstă de 54 de ani.
Vehiculele nu aveau aplicate plăcuțe de înmatriculare, motiv pentru care polițiștii au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că acestea nu sunt înmatriculate sau înregistrate.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.