Toți oamenii primarului mai vor un salariu!

Aproximativ 170 de salariați din cadrul Primăriei municipiului reședință de județ sunt parte dintr-un proces deschis de sindicat pentru obținerea celui de-al 13-lea salariu. Acțiunea a avut câștig de cauză în prima instanță și este momentan, la fază de recurs, la Suceava.

 

Bugetarii din cadrul municipalității nu au mai beneficiat de salariul suplimentar ce se acordă la final de an de aproximativ cinci ani de zile.
”Am deschis o acțiune în instanță pentru a ni se acorda cel de-al 13-lea salariu, care este un drept care ni se cuvine. S-a cerut o listă cu membrii de sindicat, sperăm să câștigăm. Suntem la Curtea de Apel și sperăm să câștigăm. În țară au mai fost astfel de situații și procesele au fost câștigate, dar doar în primă instanță”, a declarat Paul Vieriu, președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Administrație Publică.
În cazul în care vor avea câștig de cauză, salariații din Primărie primesc retroactiv toate aceste drepturi salariale începând cu anul 2010. (G.E.)