Avorturile, pe cale de dispariție la Botoșani - medic de la ”Mavromati”: Mă îndoiesc că mai face cineva

Oficial la Botoșani se fac tot mai puține avorturi la cerere.

 

Asta susține medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati.

 

Întrucât suntem în perioada Postului Mare, reprezentantul unității sanitare a fost întrebat dacă se fac avorturi la Maternitatea Botoșani.

 

Iată răspunsul: 

„Campania de a nu mai face întreruperi de sarcini este de mult, nu numai în Botoșani, ci în întreaga țara. Sigur, există cazuri în care există indicație medicală, terapeutică pentru întreruperea unei sarcinii. Nu cred că medicii din Botoșani mai fac chiuretaj la cerere, ci doar cu indicații terapeutice. Nu numai în perioada postului. Față de cum se făceau înainte numărul este extrem de redus, iar majoritatea întreruperilor de sarcină care se fac  sunt cu indicații medicale. La cerere mă îndoiesc că mai face cineva”,

Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.

 

Întreruperile de sarcină sunt permise de lege în România și se pot face în spitalele de stat, la cerere, contra cost.â

 

Cu toate aceastea, conform datelor statistice publicate de Organizația Mondială a Sănătății, România se situea în 2018 pe primul loc la numărul de copii avortați din Europa. România și Rusia sunt singurele țări din lume a căror număr de copii avortați a depășit numărul populației în viață.

 

Țările cu cea mai mare rată de avort din lume (Institutul Allan Guttmacher, 2009):


1. Vietnam 83,3 avorturi /1000 femei
2. Romania 78 /1000
3. Cuba 77 / 1000
4. Federația Rusă 68,4 / 1000
5. Belarus 67, 5 / 1000 pe an!

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: