Tot la Cornișa, dar în altă parte: Se coace mutarea scenei pentru marile spectacole ale orașului

Construcția unei străzi cu dublu sens pentru accesul cu automobile și a unei pasarele pentru pietonii și bicicliștii care doresc să meargă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa sunt doar două dintre ideile lansate de primarul municipiului Botoșani după îngrămădeală creată weekendul precedent la complexul de la intrarea în oraș.

 

Amfiteatrul, prea mic pentru spectacolele mari


Edilul șef ia în calcul inclusiv schimbarea locului în care se amplasează scena la manifestările de amploare.


”Acest parc nu a fost gândit, din păcate, pentru o zonă de concerte în aer liber și atunci ceea ce facem noi aici este o improvizație cu scena pusă în această parcare adiacentă patinoarului. Dacă ar fi fost gândit de la început un amfiteatru cu o capacitate mai mare pentru un public mai larg, poate altfel stăteau lucrurile. Nu mai vorbim de cele două accese, care nu sunt foarte bine gândite, dar lucrăm cu ce avem”,


Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

 

De pe asfalt pe iarbă


La viitoarele spectacole de anvergură scena ar putea fi mutată într-un spațiu verde, care nu a fost inclus pentru amenajare în proiectul de construcție a Parcului Cornișa fiindcă atunci respectiva suprafață încă aparținea Ministerului Apărării Naționale.


”Trebuie rezolvată pentru că, iată, acest parc are un succes din ce în ce mai mare și o să gândesc un proiect pentru a pune în valoare și parcarea pe care o avem lângă Parcul Cornișa, pe terenul pe care l-am primit de la Armată și care se pretează și pentru concerte în aer liber și pentru o altfel de dezvoltare”,


Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.


Mutarea scenei ar mai elibera aleea principală, dar ar putea provoca o altă problemă, aceea a locurilor de parcare, în seara de sâmbătă unii șoferi fiind nevoiți să se întoarcă deoarece nu au avut unde să își lase automobilele.