Toți funcționarii cercetați de DNA se odihnesc, în mod oficial

După fix o săptămână de când Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a făcut obiectul unor descinderi efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, unul dintre conducătorii instituției s-a eliberat de teama ieșirilor în spațiul public.

 

Marcel Niță, unul dintre adjuncți a preluat sarcina de a conduce Agenția Județeană APIA, după ce celălalt director s-a îmbolnăvit.
Dl. director adjunct, Bogdan Câmpanu se afla în concediu medical și prin urmare automat eu am rămas singur să mă ocup de coordonarea Centrului Județean. Este destul de greu să începi de la zero în anumite privințe, mai ales că începând din data de 29 septembrie suntem într-o plină acțiune de clarificare cu fermierii și atunci, asta ne ridică multe probleme organizatorice”, a declarat Marcel Niță, director adjunct APIA.
Șeful instituției a mai menționat că a avut parte de sprijinul colegilor cu ajutorul cărora încearcă să remedieze din problemele care au mai apărut în teritoriu, unde au fost înregistrate o serie de erori la efectuarea verificărilor prin teledetecție.
”Un lucru este cert. Ridicarea și hai să spunem, neprezentarea la serviciu a persoanelor implicate a determinat un gol care bineînțeles că a fost imediat suplinit de persoanele înlocuitoare dar chiar și așa, a creat anumite probleme. Cu toții așteptăm să vedem care vor fi rezultatele finale”, a adăugat șeful din APIA.
De asemenea, Marcel Niță a mai precizat că, momentan toți cei patru funcționari care sunt cercetați în dosarul APIA se află în....concediu.
”Până în momentul de față toate persoanele implicate sunt în concediu de odihnă, în mod oficial și mai mult decât atât așteptăm rezultatul rezoluției Curții de Apel și a procurorilor DNA”, a încheiat directorul adjunct al APIA Botoșani.
Sunt acuzați în dosarul instrumentat de DNA Suceava Liviu Zaharia, Ovidiu Epuraș, Gheorghe Faraon și Gabriel Tincu. (G.E.)
CITEȘTE:
 Funcționarii APIA eliberați, nici unul n-a venit la serviciu, directorul tace în continuare