TOATE posturile ocupate la o instituție din Botoșani, angajații stau peste program

O instituție de la Botoșani funcționează după un program special până pe 14 august 2019.

 

Este vorba despre Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.

„Instituția are un program prelungit la 10 ore, în intervalul orar 8:30 – 18:30. După data de 14 august în funcție de numărul solicitărilor  va fi adoptată o decizie în privința programului de lucru, dar ne vom adapta solicitărilor pe care le vom avea.”,

Alin Popovici, șef SPCEPS Botoşani.

 

Numărul de pașapoarte emise în primul semestru al anului 2019 a fost de 12.748 cu 7,5% mai puțin decât anul trecut.

 

De ce a scăzut totuși numărul?

Ne explică șeful SPCEPS Botoşani

„În timp vom constata o scădere a numărului de solicitări  ca urmare a implementării noilor perioade de valabilitate a pașapoartelor simple temporare”

Alin Popovici, șef SPCEPS Botoşani.

Potrivit acestuia nu sunt decalaje la programare.

 

Mai ales că începând cu data de 20 iulie 2019 schema de personal este completă.

14

angajați are Serviciul de Pașapoarte Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store