TITULARIZARE la Botoșani: CÂT este procentul de promovare

Astăzi au fost publicate primele rezultate la examenul de Titularizare.

 

42,8 – procent de promovabilitate

 

La nivelul județului Botoșani, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 42,8%, peste procentul de 41,9% înregistrat la nivel național, iar procentul notelor între 5 și 6,99 este de  37,2%.

 

Un candidat a obținut nota 10 la disciplina Biologie, iar 226 candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 578 candidați, din totalul de 662 de candidați  cu drept de participare.

 

În centrele de evaluare au fost notate 530 de lucrări, întrucât 48 de candidați s-au retras din concurs din motive personale/medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

 

Depunerea contestațiilor

 

Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani:
a)    în data de 23 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 21:00;
b)    în data de 24 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.
 

Contestațiile se depun/transmit, în scris, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau la adresa de e-mail [email protected]

 

Transmiterea contestațiilor la inspectoratele școlare se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 23 iulie 2024 și în data de 24 iulie 2024 până la ora 12:00.  

 

Rezultatele finale se afișează în data de 31 iulie 2024 pe site-ul dedicat: http://titularizare.edu.ro/, la sediul și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani la adresa: https://isjbotosani.ro/.

 

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8) din 

 

Metodologia cadru, la concursul național, sesiunea 2024, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va avea loc în perioada 1-2 august 2024, conform  unui grafic care va fi afișat pe site la adresa https://isjbotosani.ro/