Tiruri de cărămizi şi medicamente donate sinistraţilor de oamenii din Zalău

 

Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani a primit în cursul dimineţii de vineri vizita deputatului PDL Lucian Bode dar şi a primarului din localitatea Zalău care au donat două tiruri de cărămidă menite să ajute la reconstrucţia caselor sinistraţilor botoşăneni. „Am avut surpriza şi plăcerea să avem musafiri încă de la primele ore ale dimineţii, pe domnul deputat de Sălaj, împreună cu primarul oraşului, am primit şi le mulţumesc pe această cale două tiruri de cărămidă, asta înseamnă construcţia a două case şi medicamente în valoare de aproximativ 1.000 de euro”, a declarat Cristian Roman, prefect. Cristian Roman a declarat că, cele două tiruri cu cărămizi au fost deja descărcate în depozitele înfiinţate în Dorohoi, iar medicamentele au fost preluate de directorul spitalului municipal din localitate. „Este un gest cu atît mai frumos cu cît nu uitaţi Parlamentul este în concediu şi acest gest a fost făcut de un om care spuneam este în concediu şi este  cu atît mai mult de apreciat şi gestul făcut de celălalt coleg care l-a însoţit şi cred că ştiţi foarte bine cît este de ocupat un primar de oraş”, a mai spus Cristian Roman.