Cei doi tineri au fost văzuți de către polițiștii locali pe camerele de supraveghere.
În data de 3 iunie 2024, în jurul orei 23:41, polițiștii locali din Dispeceratul instituției au observat pe camerele de supraveghere amplasate în zona parcului din strada Vârnav, un grup de tineri care s-au așezat în zona băncilor inteligente.
Urmărind comportamentul acestora, au observat că doi dintre tineri au sustras componente electronice, motiv pentru care au sesizat polițiștii locali aflați în patrulare.
Ajunși la fața locului, aceștia i-au surprins pe cei doi tineri, aruncând în iarbă o tabletă.
În vederea identificării și dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri au fost conduși la sediul instituției, constatându-se că unul dintre ei este minor, cu vârsta de 16 ani, iar celălalt are vârsta de 19 ani, ambii au recunoscut faptele comise.
Ulterior, cei doi au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J) Botoșani, în vederea efectuării cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt.