Tinere şi tinere cu haine şi genţi în cap aduşi la DIICOT pentru trafic de droguri

 

Desfășurare impresionantă de forțe în aceste momente la sediul DIICOT Botoşani. În jur de 20 de tineri, atât băieţi, cât şi fete, au fost aduşi cu două dube de echipaje ale Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă.
Reprezentanţii DIICOT nu au făcut nici o comunicare oficială cu privire la această acţiune, însă din câte se pare cei în cauză sunt suspectaţi că se ocupă cu trafic de droguri. Unii dintre ei ar fi studenţi, iar majoritatea îşi acoperă feţele cu pulovere şi genţi. Acţiunea ar face parte dintr-una regională, desfăşurată joi în mai multe oraşe din Moldova. Astfel, la Iaşi cinci echipe complexe formate din ofiţeri ai DPIR, echipaje de politişti din Vaslui, Suceava şi Botosani, sprijiniţi de trupele de intervenţie de la jandarmi au descins la mai multe domicilii din Iaşi pentru a spulbera o reţea de trafic de droguri cu ramificaţii în tot nord-estul României. Percheziţiile domiciliare încă se efectuează la mai multe apartamente închiriate de studenţi, găsindu-se deja droguri, bani şi foarte multe telefoane mobile. Forţele de ordine au operat mai multe reţineri, descinderile continuând.
Revenim în scurt timp cu imagini de la sediul DIICOT