Țigara fatală: Bărbat mort după ce a adormit fumând 

Un bărbat în vârstă de 83 de ani din localitatea Coțușca și-a pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o parte din bunurile din camera în care acesta dormea. S-a întâmplat în această după-amiază.

 

Ultima țigară 

 


Alarma a fost dată de un vecin care a observat fumul ce ieșea din locuință.


La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Coțușca.


Pompierii au constatat că ardea mocnit patul dintr-o cameră, acolo unde se afla și trupul carbonizat al proprietarului. 


Incendiul a fost generat, cel mai probabil, după ce bărbatul a adormit cu țigara aprinsă.

 

 

Recomandările pompierilor

 


Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Botoșani vă recomandă:

 

- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

 

- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

 

- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

 

- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

 

- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.