Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din veniturile salariale: Rămâne de stabilit

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a reînceput programul voucherelor de vacanță dar cu unele modificări.

 

Voucherele de vacanță, dar și tichetele de masă, de creșă și tichetele culturale, ar urma să fie scoase din categoria veniturilor salariale, urmând să fie scutite de la plata impozitului aferent.

 

Adrian Câciu a anunţat că a discutat cu reprezentaţii industriei HORECA, subliniind că există probleme legate de inflaţie, costuri la utilităţi şi sezonalitate pe anumite zone, iar schema de ajutor de stat pentru sector urmează să fie elaborată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, scrie Evenimentul Zilei.

 

„Chiar dacă a avut o serie de probleme inclusiv pe sezonul estival, probleme legate şi de marketingul corect sau incorect, asta rămâne de stabilit, dumneavoastră ştiţi mai bine dacă a fost corect din partea unora, dar totuşi zic eu că a beneficiat de sprijin şi anul acesta din partea Guvernului. Şi aici încep doar prin a readuce aminte că s-a reînceput programul de vouchere de vacanţă. Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenuşăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, cred că nu ar fi început cu acest demers. Şi nu în ultimul rând a achitat şi datoriile care erau pe HORECA pe programul vechi”,

a declarat Adrian Câciu în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.

 

Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din categoria veniturilor salariale și astfel vor fi scutite de la plata impozitului aferent, conform unei propuneri legislative.

 

Inițiativa vine imediat după ce Parlamentul a decis că valoarea nominală a unui tichet de masă va fi, începând de la 1 iulie, de până la 30 de lei, față de cel mult 20 lei în prezent. În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, impozitul este de 10%, astfel că angajaţii ar încasa în plus 145 de lei.

 

În prezent, dintre biletele de valoare care pot fi oferite de angajator angajaților, doar tichetele cadou sunt neimpozabile și doar în măsura în care valoarea acestora, pentru fiecare persoană în parte, nu depășește 300 lei.