Deşi judeţul se zbate în sărăcie, textiliştii botoşăneni reuşesc să îmbrace toată poliţia italiană. Conform datelor statistice, Botoşani alături de Neamţ, sunt singurele judeţe din Moldova care reuşesc să obţină un plus la cantitatea de mărfuri exportate anual în străinătate. Iar industria textilă botoşăneană este cea care are tot meritul pentru această singură realizare notabilă a judeţului pe plan economic, anunţă Somax TV.
Conform statisticilor, judeţul Batoşani deşi la importuri de produse ca şi la consum ocupă coada clasamentului naţional, la relaţiile economice cu străinătatea reuşeşte să prindă topul. Cîştiguri frumoase sunt acumulate în contul patronilor de fabrici, depăşindu-i pe cei din Iaşi, Suceava sau Bacău.
Acest bilanţ pozitiv se datorează în mare parte, din punctul de vedere al statisticienilor, investitorilor străini, italieni sau francezi, din industria textilă. Aceştia au găsit la Botoşani o “Asie balcanică”, unde pot produce mult cu cheltuieli reduse, mai ales cu personalul. Patronii de fabrici textile se bazează exclusiv pe producţia destinată exportului.
Explozia exporturilor de textile a fost oarecum diminuată anul trecut de criza economică ce s-a făcut simţită în toate sectoarele de activitate. Cu toate acestea, fabricile de textile din Botoşani reuşesc încă să menţină Botoşaniul în top.
În Botoşani fabricile de textile sunt specializate în mare parte pe exporturi, multe dintre acestea obţinînd contracte cu firme importante din străinătate. Una dintre fabricile botoşănene realizează uniforme pentru poliţia italiană ,dar şi pentru gardienii penitenciarelor din aceeaşi ţară. Astfel, un judeţ în care sărăcia atinge cote alarmante, reuşeşte prin fabricile de textile să îmbrace o parte a Europei.