Televiziuni de aproape un milion $ pentru primari - TOPUL POLITICIENILOR CU TV

 

Anul precedent a fost unul cât se poate de bun pentru primarii cu afaceri în TV. Cel puţin asta reiese din Topul Judeţean al Firmelor întocmit de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani. Primii aleşi ai localităţilor nu prea au ştiut ce este pierderea şi au terminat pe profit 2010 în ciuda crizei economice pe care şi judeţul nostru o traversează.

Faceţi loc, Oprişanu e pe primul loc
3,2 milioane de lei, adică aproape un milion de euro este cifra totală a afacerilor în domeniu pe care aceştia au avut-o dacă îl luăm în calcul şi pe aspirantul Uniunii Social Liberale la Primăria Botoşani. De altfel, compania de cablu a acestuia, C.O. CO SRL, cu principal obiect de activitate „activităţi de telecomunicaţii prin reţele de cablu”, a avut şi cea mai mare cifră de afaceri, 1,2 milioane de lei. Aceasta a fost realizată prin furnizarea de servicii specifice atât în judeţul Botoşani, în localităţi precum Vârfu Câmpului sau Cândeşti, cât şi în Suceava, unde retransmite semnal TV  la Zamostea sau Botoşeniţa Mare. Şi proaspăt înfiinţata Rapsodia TV, post preponderent de muzică populară, controlat de Gabriel Oprişaniu şi Doru Muntianu a mers pe profit anul trecut.
Profit cu TV-ul de la Flămânzi şi până la Săveni
Nici primarului de Flâmânzi nu i-a mers rău cu afacerile de profil. Acesta controlează firma de cablu C & E CO SRL care are abonaţi în oraş şi în comunele Prăjeni, Copălău, Băluşeni şi Frumuşica şi care au ajutat compania cu nouă angajaţi să atingă o cifră de afaceri de 796.850 lei.
Relu Târzioru, primarul de Săveni, controlează TV Studio Local SRL din oraş împreună cu Sebastian Trufin, nimeni altul decât fratele lui Lucian Trufin, primar de Vlăsineşti, comună vecină orăşelului. Societatea are abonaţi în Săveni, Ştiubeni, Vorniceni, Vlăsineşti, Hăneşti, Drăguşeni, Coţuşca, Viişoara, Rădăuţi Prut, Avrămeni, Manoleasa şi a avut anul precedent o cifră de afaceri de 625.823 lei.

Topul politicienilor cu TV

 FIRMĂ CIFRĂ DE AFACERI
PROFIT BRUT
ANGAJAŢI
POLITICIAN IMPLICAT
 C.O.CO
1.286.208
144.110
 9 Gabriel Oprişanu
 C & E CO
796.850
30.769
 9 Constantin Pitorac
 TV Studio Local
625.823
167.960
7
Relu Tîrzioru
 TV Sat Cablu
364.463
170.199
3
Relu Tîrzioru
 STL
118.924
60.153
2
Relu Tîrzioru
 Rapsodia TV
102.209
6.983
3
Gabriel Oprişanu
 TOTAL 3.294.477
580.174
33
 

Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI
 „Informaţia deşteaptă” şi-a cam schimbat stăpânul – VEZI unde a ajuns Tele’M
 EXCLUSIV : Oprişanu şi Doru Muntianu şi-au făcut Rapsodia TV