Teatru cu alegerile din PSD : candidează iar Domonco

 

După Mihai Baltă, Gheorghe Marcu s-a mai trezit cu un contracandidat în PSD. Ioan Domonco, cel care a încercat să ajungă şi lider naţional al social-democraţilor, şi-a depus candidatura şi pentru preşedinţia judeţeană a partidului. El a trimis o adresă oficială în această privinţă care a ajuns marţi la sediul formaţiunii din municipiul Botoşani. „Eu unul nu aş face aşa ceva. Adică, după ce a vrut să ajungă prim ministru, să ajungă preşedintele naţional al partidului, să te cobori la nivelul unei organizaţii judeţene…”, a comentat ironic depunerea candidaturii Gheorghe Vîzdoagă, secretarul executiv al PSD Botoşani. Problema este că Domonco este suspendat din partid pentru o perioadă de şase luni, iar aceasta îi expiră abia în luna august. De aceea, potrivit secretarului Vîzdoagă, comisia de propuneri va trebui să analizeze legalitatea candidaturii. Mai mult, Ioan Domonco a dat în judecată PSD şi a pierdut procesul.