Târgul Agro Zoo deschis de liberali și ceva șefi de pe la centru – GALERIE FOTO

Cea de-a XV-a ediție a Târgului Agro Zoo devenit tradiție în Stațiunea de Cercetare Popăuți și-a deschis sâmbătă porțile, într-o zi cu vreme caldă.

 

Primii botoșăneni care au dorit să-și delecteze papilele gustative cu produsele locale expuse spre comercializare dar privirile cu exponatele animaliere aduse de fermieri, și-au făcut apariția în zonă.

 

Au la dispoziție o parcare generoasă amenajată pe un tapșan, indicațiile fiind oferite de o firmă privată de pază.

În stradă dar și în interior sunt prezente și sumedenie de forțe de ordine, pompieri, jandarmi sau polițiști care veghează la buna desfășurare a evenimentului. Pe scena amplasată în curtea stațiunii ansambluri de muzică populară și tot felul de artiști îndeamnă la dans.

 

Târgul a fost deschis astăzi de liberali preponderent, respectiv Costel Șoptică, președintele PNL, prefectul Sorin Cornilă, Ionică Nechifor, președintele Moldoovis dar și Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al județului.

 

De la centru au ajuns la Botoșani Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești” dar și Gheorghe Vaida în calitate de director general al acestei academii, Constantin Pascal, Vacaru Opriș, etc.

 

Mâine ajunge la Botoșani ministrul Agriculturii Petre Daea, alături de Marius Budăi, ministrul Muncii dar și oficialități județene, respectiv Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, prefectul Sorin Cornilă dar și parlamentari botoșăneni.