Târg de vremuri grele pe pietonal : Fac o lingură mai mică, de criză - FOTOGALERIE

 

Cea de a VIII a ediţie a Târgului Meşterilor Populari a fost deschisă oficial vineripe Pietonalul Unirii cu obiecte tradiţionale lucrate de meşteşugarii din judeţ și din țară ce vor putea fi admirate sau achiziţionate de botoşăneni timp de încă două zile.

"Tineretul cred că mai apreciază când termină cu internetul"

Deşi, meşteşugarii veniţi la Botoşani cu diferite obiecte tradiţionale ştiu că din cauza banilor puţini de care dispune populaţia nu vor avea parte de vânzări record unii susţin că vin pentru a duce mai departe tradiţia pe care tinerii din zilele noastre nu mai pun accent. „Fac o lingură mai mică de criză aşa care să se vândă aici la Botoşani, acestea mari nu cred că e nici o şansă. Am venit cu de toate, roţi, blidare, căuce, linguri mari linguroaie, polonice. Tineretul cred că mai apreciază când termină cu internetul. La alte ediţii nu am mai fost am fost numai la  Zilele Oraşului şi atunci am vândut de trei lei, acu aştept să îmi scot măcar benzina până acasă”, a declarat Ştefan Grigoriu meşteşugar de la Târgu Neamţ.

"Ne place din tinereţe şi nu putem renunţa"

Printre obiectele la care meşteşugarii au muncit din greu şi cu care s-au prezentat la acest târg se găsesc costume populare, vase de lut, tot felul de coşuri împletite din nuiele, dar şi obiecte sculptate din lemn, iar preţurile pornesc de la un leu până la câteva sute. „Mai puţin se interesează tineretul acesta. Nouă dacă ne place din tinereţe şi nu putem renunţa şi muncim pentru aşa ceva. Se mai cumpără, mai zic că e scump dar şi munca e scumpă şi materialul noi totuşi le facem şi ducem tradiţia mai departe”, a spus Mihai Maxim meşteşugar din Tudora. Botoşănenii se vor putea bucura şi în wekeend de acest târg, sâmbătă la orele 17:00 va avea loc „Festivalul Coregrafic Vasile Andriescu”, iar duminică  la aceeaşi oră, în ultima zi a manifestării, se va desfăşura Festivalul Fanfarelor”.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Târg pe Unirii cu prefect, Ţurcanu, meşteri, erotisme şi sâni – FOTO&VIDEO