Târg de haine second hand mistuit într-un incendiu uriaș: ”Am văzut flacăra în ceruri”

A fost o luptă aprigă cu flăcările pentru pompierii din Craiova, care au reușit abia spre miezul nopții să lichideze incendiul uriaș ce a cuprins un târg de haine second hand din oraș, anunță ProTV.

 

Pentru ca vorbim despre o cantitate impresionanta de textile, standuri din lemn si o suprafata foarte mare de actiune, focul a fost extrem de greu de stins. Chiar si dupa ce au lichidat incendiul, pompierii au ramas si peste noapte sa supravegheze zona, astfel incat sa poata interveni rapid, in cazul in care vreunul dintre focare s-ar fi reaprins. Trombele uriase de fum s-au vazut la scurt timp dupa izbucnirea incendiului de la cativa kilometri.
"Intr-o fractiune de secunda, am vazut flacara in ceruri!" - spune speriat un martor. Revoltator este faptul ca hidrantii din apropierea cladirii nu au functionat.
"Nici cinci minute nu a durat. Erau flacarile de cel putin 7-8-10 metri, la nivelul terasei de acolo. Nu exista autorizatie de constructie, nu este de la ISU... Hidrantul nu mergea" - explica alt martor.
Sorin Raducanu, prefect Dolj: "Am inteles ca au fost inainte in verificari, s-au dat amenzi, s-a stabilit ce trebuie sa se faca. Nu cred ca exista o autorizatie."
Constantin Florea, sef ISU Dolj: "8 autospeciale de la ISU si una de la o societate privata. Sunt in jur de 70 de pompieri militari, iar personalul de pe locul de munca, impreuna cu echipajul de la jandarmi, de la politie, de la politia locala."
Sute de standuri au fost mistuite de flacari, iar vantul a dus focul si la un depozit de materiale de constructie.