Ţara în care românii pleacă acum să lucreze: Salariul e 3.000 euro net, diferență de 4-5 euro pe oră faţă de Italia

Preferințele românilor în ceea ce privește țările în care vor să lucreze s-au schimbat în ultimii ani, oamenii fiind atraşi de salarii mai mari și de condiții de muncă avantajoase.

 

Aşa se face că românii au dat Spania și Italia pe vestul și nordul Europei, unde salariile sunt mai mari, spun firmele de recrutare, potrivit stirileprotv.ro.

Un român este de o lună lăcătuș în Olanda. Și-a lăsat locul de muncă din Italia pentru că i s-a oferit un salariu mai bun.

 

Companii recrutare: creștere cu 20% a cererilor venite din partea românilor

 

"În Italia se pornește de la 8 euro pe oră și se ajunge la 11-12, în condițiile în care ești un om bun, calificat. Aici un om bun, calificat ajunge undeva la 15-16 euro. Deci vorbim de o diferență de un 4-5 euro pe oră",

spune Alexandru Ţonea.

 

Şi Răzvan Gancea s-a reorientat, după ce a lucrat în mai multe țări: Italia, Grecia și Spania. "Acum lucrez în Olanda la ardei gras. E plătit bine, îmi place ce fac. Un lucru mai bănos un pic".

 

Companiile de recrutare din străinătate au înregistrat în ultima vreme o creştere de peste 20% a cererilor venite din partea românilor.

 

Consultant recrutări: salariul maxim ajunge la 3.000 euro net

 

"Am observat o creștere a aplicațiilor pe care le avem. Suntem în căutarea sudorilor, lăcătușilor. Salariul minim ar ajunge pe la 1.400 de euro după toate cheltuielile, chirie, cazare și maximul până în 2.800-3.000 de euro net",

spune Lucian Marchevici, consultant recrutări.