Rude, colegi și toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit l-au condus pe ultimul drum. 

Iar Emanuel a atins multe inimi.

„A fost un model pentru toți.” Așa a început profesorul său omagiul, cu ochii înlăcrimați și glasul tremurând.

 „Nu doar un student strălucit, ci un suflet blând, dedicat, onest, mereu cu inima deschisă pentru ceilalți. Rar întâlnești un tânăr care să unească în el atâta știință și atâta omenie.”

Emanuel Mirel Luca, medic rezident, a fost mai mult decât o speranță a noii generații. A fost dovada vie că vocația nu se învață din cărți, ci se poartă în suflet.

„Ne uimea pe toți cu modestia lui. Oricât ar fi fost de obosit, nu refuza niciodată un coleg care avea nevoie de ajutor. Și nu o făcea pentru a fi lăudat, ci pentru că simțea – cu adevărat – chemarea de a face bine.”

În cancelaria Institutului de Gastroenterologie, profesorii vorbesc despre el la timpul prezent. Nu pot altfel. Pentru că Emanuel nu este o amintire, ci o prezență care încă umple coridoarele cu energia sa.

„Îi spuneam mereu: tu nu vei fi doar un medic bun. Tu vei fi un medic care schimbă vieți. Și deja o făcea. Pacienții îl iubeau, îl simțeau aproape, îl ascultau ca pe un prieten care le întinde o mână de ajutor în cel mai greu ceas.”

Potrivit glasulnordului.ro, colegii lui îl descriu simplu: „Era sufletul nostru. Ne încuraja, ne făcea să râdem când eram la capătul puterilor. Știa să îmbine seriozitatea meseriei cu tandrețea unui prieten adevărat.”

„Când intra într-un salon, parcă se aprindea o lumină. Avea acea căldură rară, acea noblețe care nu poate fi jucată. O avea în ființă, în privire, în fiecare gest.”

Tânărul medic a fost găsit mort în locuința din Iași. 

Un alt coleg spune: „Ne rămâne zâmbetul lui, vocea lui calmă, privirea aceea plină de viață. Ne-a învățat, fără să știe, cum să fim mai buni. Nu doar ca medici. Ca oameni.”

Acum, Emanuel e acolo unde nu există durere, dar în urmă lasă un gol pe care nimeni nu îl va putea umple. 

Profesorii îi poartă numele în rugăciune, colegii îi poartă moștenirea în inimă.

„Nu l-am pierdut. L-am câștigat pentru eternitate. El e acolo sus, un înger în halat alb, care veghează. Și poate, într-o zi, vom putea spune: am fost colegi cu cel mai bun dintre noi.”

A fost înmormântat creștinește, cu speranța Învierii sădită în fiecare lacrimă.