Mătuşa tânărului a postat mesajele pe Facebook şi acuză că nepotul ei a fost ucis.
Nicu Mihălăchiuţei avea 19 ani şi a murit sâmbătă de dimineaţă în Franţa, lovit de o maşină, în apropiere de Canalul Mânecii, pe autostradă. Se ducea la muncă în Anglia, dar din motive încă neclare, a coborât din microbuzul care-l adusese până acolo, de la Botoşani.
Rudele adolescentului acuză că acesta a fost ucis şi una dintre mătuşile lui, Ioana Bunduc, a făcut publice pe Facebook mesajele primite de la Nicu, în ziua morţii lui.
"Nepoate nu pot sa ma opresc din plans si sa ma impac cu gandul ca ai plecat si nu mai esti printre noi. Doamne de ce oare ai vrut sa pleci cu omul asta pe care nu-l cunosteai ????Ce incredere ai avut in el sa zici ca te duce la munca loc sigur??? Unde te-a dus, la morga. Doamne vreau sa mor si eu. Şi toti astea care comentati aiurea ginditi-va ca si voi aveti copii, frati surori , sa nu fiti in locul nostru sa simtiti durerea unei mame care si-a crescut fiul de la 4 ani fara tata. Doamne fa dreptate! Iarta-ma nepoate că nu te-am putut ajuta sa te scap de la moarte, ai fost prea departe puiule", a scris femeia, care apoi a publicat capturi cu mesajele trimise de Nicu.
"Mă duce să mă omoare acum, sunt aproape de graniţă. Sună la Poliţie. Guriţă mă omoară acum. Sună acum. Sună dacă vrei să mă vezi, sună că dacă mă prinde mă aruncă pe apă ei. Toţi vorbiţi cu Poliţia din România, să sune şi mamaie acum.", sunt mesajele pe care femeia, conform Observator, spune că le-a primit de la nepot.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: