Tânăr transportat de urgență la spital după ce s-a izbit cu motocicleta într-un cap de pod

Polițiștii continuă cercetările.

 

La data de 28 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe drumul comunal DC 28B, în localitatea Gorbănești, a vut loc un accident de circulație, soldat cu victime omenești.

 

Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că un tânăr de 23 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe DC 28 B, în localitatea Gorbănești, într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care intră în impact cu un cap de pod.

 

În urma imapctului, tânărul a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Acesta fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.