Tânăr taximetrist, prins de polițiști la ieșirea din oraș în timpul unei curse... speciale

Un tânăr taximetrist din Botoșani a fost descoperit de oamenii legii în timp ce onora o comandă cu totul specială. Nu era vorba de călători, ci de marfă.

 

S-a întâmplat în cursul zilei de joi, când polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au oprit în localitatea Cătămărăști Deal, un autoturism inscripționat cu ”Taxi”.


Când au procedat la verificarea autoturismului, oamenii legii au descoperit că șoferul transporta 30 de kilograme de articole pirotehnice, fără drept.


Ca atare, tânărul de 23 de ani aflat la volan s-a ales cu dosar penal și a rămas fără marfa de contrabandă, care a fost confiscată.