Tânăr reținut de jandarmi, după ce a intrat într-un magazin și a ”uitat” să achite un produs

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, în jurul orei 15.00, un jandarm aflat în timpul liber a intervenit pentru reţinerea unui bărbat în vârstă de 24 de ani, care ,,uitase” să achite un produs la un magazin de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. 

 

Intervenţia a avut loc la cererea angajaţilor magazinului şi, după ce l-a oprit pe făptuitor, jandarmul a solicitat telefonic sprijinul unui echipaj aflat într-o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice, care a efectuat controlul corporal al bărbatului, asupra acestuia fiind găsită, într-un buzunar al hainei, o loţiune aftershave. De altfel, fapta a fost surprinsă şi de către camerele de supraveghere ale magazinului, astfel că tânărul nu a mai putut nega în niciun fel ceea ce a făcut. Bărbatul, care este cunoscut de oamenii legii ca având astfel de preocupări, a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, care au fost înaintate pentru soluţionare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.