Tânăr înghiţit de apă lângă Botoşani – IMAGINI ŞOCANTE

 

Apele şi-au mai luat un tribut la Botoşani. Miercuri seară Petrică Bâşcă, în vârstă nu numai 24 de ani, a intrat în iazul de la ferma Popăuţi şi nu a mai ieşit. Tânărul lucra la stâna fraţilor Argint din apropiere şi în jurul orelor 21:00 au trecut pe lângă lac.



Petrică s-a hotărât brusc să facă o baie, şi-a lăsat doar şlapii pe mal şi a intrat în apă. Cei doi care îl însoţeau au încercat să îl oprească, dar nu au mai avut când. „Aici eram cu oile, el era cioban la mine şi uite de la deal aşa veneam şi el a vrut să facă o baie. I-am zis lasă că o să faci mai târziu. «Mă duc să fac o baie». Numai şlapii i-a lăsat din picioare. Era cu tricou şi cu pantaloni şi a sărit în apă şi numai mâinile îi vedeam. Eu am zis că el glumeşte, că «îţi arăt adâncimea la iaz»”, a relatat Constantin Argint (foto dreapta). A realizat însă că Petrică nu se joacă şi că se îneacă şi, îmbrăcat cum era, a intrat în apă după el. L-a prins o dată, dar l-a scăpat pentru totdeauna. Era cât pe ce să cadă şi el pradă apei, noroc că l-a tras înapoi fratele său. „Da’ n-am strigat: Petrică nu te băga! Când s-a ridicat în sus el s-a băgat, a dat să-l prindă o dată şi l-a scăpat şi de acum striga la mine să îi dau mâna ca să îl trag pe ăstalalt, dar s-a băgat la pământ şi nu a mai ieşit”, a povestit Romică Argint.
Tată distrus
Tânărul lucra la stâna respectivă de aproximativ un an, iar oamenii din sat povestesc că în iazul cu pricina şi-au mai pierdut viaţa o mulţime de oameni deoarece ar avea nişte canale. Unul dintre acestea, a cărui adâncime este aproximată la cinci metri, i-ar fi fost fatal lui Petrică. În scurt timp, după ce au aflat ce s-a întâmplat, la faţa locului s-au deplasat unul dintre cei doi fraţi ai si şi tatăl său. „Nu ştia să înoate. Ei ştiu cum s-a băgat. Moartea, asta-i... Eu am stat să-l păzesc pe el unde a făcut baie sau unde nu a făcut? L-am purtat şase ani de zile la spital la Iaşi să-l fac om”, se jelea tatăl tânărului (foto stânga). Două echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă l-au căutat la lumina reflectoarelor şi în aproximativ jumătate de oră l-au adus la suprafaţă. Imaginele au fost terifiante, tânărul a fost apucat de o mână şi adus la mal. Tatăl băiatului nu s-a putut apropia, iar fratele a izbucnit în plâns. În jurul orei 22:30 se aştepta venirea unei echipe de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, până la sosirea acesteia cadavrul fiind în continuare ţinut în apă, legat cu o frânghie de mal.













CITEŞTE ŞI:
 Tânăr găsit în iaz după 12 ore, un altul dispărut la scăldat în Sarafineşti













CITEŞTE ŞI:
Campanie anti înecuri cu avertismente pentru primari