Tânăr duhnind a băutură a distrus o maşină, doi tineri au rupt-o la fugă după accident

Un alt accident s-a produs din cauza neatenției, dar și a consumului excesiv de alcool. Un tânăr din Botoșani a provocat duminică seară un accident rutier izbindu-se într-un cap de pod.

 


Şoferul, inconştient la propriu şi la figuart

Potrivit polițiștilor, acesta conducea mașina prin localitatea Străteni din Botoșani, iar la un moment a pierdut controlul direcției de mers. De asemenea, pasagerii aflați în autoturism au fugit de la fața locului lăsând șoferul inconștient.
Poliţiştii din comuna Lozna au fost sesizați printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DC 76 C, în localitatea Străteni, s-a produs un accident de circulație, iar conducătorul autoturismului se află în stare de inconștiență.

Maşina, numai bună de aruncat

Cercetările efectuate au stabilit că la data de 11 mai, în jurul orei 20.35, un tânăr de 26 ani, din comuna Şendriceni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 76, în localitatea Străteni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autovehiculul a părăsit partea carosabilă, izbindu-se într-un cap de pod.
În urma accidentului, autoturismul a fost distrus in proportie de 90%.
De asemenea, după accident, doi tineri, pasageri în autoturism, ambii din localitatea Străteni, comuna Lozna, au părăsit în fugă locul faptei.

A refuzat etilotestul

Conducătorul auto a fost scos din autovehicul, refuzând ulterior acordarea de îngrijiri medicale.
Întrucât mirosea a alcool, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării alcoolscopice a aerului expirat şi respectiv prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, proceduri pe care tânărul le-a refuzat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
CITEȘTE:
Peripeții în week-end, fără permis și în aburi de alcool, plimbare in trafic