Tânăr de 21 de ani reținut de polițiștii de la Investigații Criminale după o bătaie în parcarea unui club

Tânărul se afla deja în atenția oamenilor legii.

 

La data de 2 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și amenințare.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 2 septembrie 2022, în jurul.orei 01:00, ar fi lovit și amenințat un tânăr, de 24 de ani, în timp ce se aflau în parcarea unui club, din municipiul Botoșani.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.