Amenințări cu procese din partea administratorului spălătoriei închise

Administratorul care deține spălătoria ce a fost închisă de Nova Apaserv a reacționat urmare a articolului publicat de Botoșăneanul.

 

Amenințări în loc de acte

 

Respectiva doamnă susține că are toate actele în regulă și a transmis o copie a unui aviz care a fost eliberat anul trecut la începutul lunii februarie și care este deja expirat.

 

Mai mult, pe respectivul document se arată extrem de clar faptul că: ”pe amplasamentul propus de proiectant pentru construcție(ii) nu se află rețele pentru apă și canalizare aflate în administrarea SC Nova Apaserv SA Botoșani”.

 

Avizul este expirat din 8 februarie 2021.

 

„Vă rog frumos ca în cel mai scurt timp să ne întâlnim să vă dăm toate avizele pe care le am, să dezmințiți informația, să publicați un alt articol, să-mi dezmințiți informația. Eu vă dau termen astăzi, dacă nu, luni dimineață mă voi întâlni cu avocatul. Eu deja mi-am sunat avocatul și ne vedem în Tribunal și o să-mi dați daune morale pentru defăimare”,

A transmis administratorul spălătoriei

 

Doamna care a amenințat cu deschiderea unui proces pentru defăimare nu a prezentat un contract încheiat cu Nova Apaserv pentru a-și demonstra calitatea de client.

 

Nu a putut prezenta nici contractul de furnizare, nici vreo factură, nici vreo dovadă a achitării apei și canalizării

 

Mai mult, respectivul aviz transmis a fost eliberat pe numele unor persoane fizice și nu a unei persoane juridice, având în vedere că este vorba despre un operator economic cu activitate de spălătorie auto.

 

Administratorul societății nu a prezentat nici vreo factură din care să reiasă că în perioada în care spălătoria a fost deschisă a plătit apa consumată.

 

În schimb, doamna a arătat că s-a prezentat în luna februarie a acestui an la sediul Nova Apaserv și a depus un dosar pentru avizare unui angajat pe care-l acuză că nu și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu.

 

Deși i-am solicitat în mai multe rânduri să ne arate contractul, o factură, o dovadă de plată a apei și canalizării, care să demonstreze că s-ar afla în legalitate, femeia nu a putut prezenta vreun astfel de document.