Tânăr de 19 ani mort la locul de muncă, accidentul ascuns de patron

 

Un tânăr de numai 19 ani care se angajase de doar două zile a decedat după un accident la noul loc de muncă. Drama s-a întâmplat pe data de 9 august a acestui an când, Lungu Marian Dragoş, la solicitarea lui Prisacariu Aurel, patronul firmei GEO PARTY SRL Brăeşti, a finalizat tencuirea unui perete din grajdul pentru animale început cu o zi înainte.
În jurul orelor 1800 Lungu Marian Dragoş, înainte de a părăsi grajdul, a încercat să stingă becul prin desfiletare  cu mâna din dulie, moment în care a fost electrocutat. A căzut pe culoarul din beton al grajdului ţinând  în mână becul şi dulia. Când  ajuns la locul accidentului, adică după aproximativ 10 minute, Prisacariu Aurel a întrerupt alimentarea cu energie electrică prin smulgerea firelor din tabloul electric.
Tânărul a fost  transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, unde s-a constatat decesul. Lungu Marius Dragoş era în vârstă de 19 ani şi lucra doar de 2 zile. Cercetarea evenimentului produs este efectuată  de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului de Securitate şi Sănătate în Muncă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.(E.Ş.)