Tânăr de 19 ani, furt în lanţ la mai multe imobile

 

Zicala „ulciorul nu merge de multe ori la apă” şi-a găsit sensul în cazul unui tânăr de 19 ani care timp de aproape o săptămână de zile a sustras mai multe bunuri după ce a pătruns cu forţa în diverse imobile din Mihălăşeni. Astfel, la data de 25 ianuarie 2012, poliţiştii Secţiei Rurale 10 Ştefăneşti au fost sesizaţi de către C. I. şi N. R., ambii din municipiul Botoşani, cu privire la faptul că în perioada 19-24 ianuarie a acestui an, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobilele ce le aparţin, situate în satul Mihălăşeni, judeţul Botoşani şi au sustras diverse bunuri.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cele două cauze, poliţiştii l-au identificat pe G. Iulian de 19 ani, din comuna Ripiceni, judeţul Botoşani, ca fiind principalul suspect de comiterea faptelor reclamate. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, urmând ca la finalul cercetărilor să se propună soluţie procedurală.