Evaluări la început de an - AFLĂ ce directori ar putea avea salariile tăiate

 

Ca în fiecare an, municipalitatea va proceda la efectuarea unei evaluări a directorilor care sunt în fruntea instituţiilor subordonate Consiliului Local prin întrunirea de Adunări Generale a Acţionarilor sau după caz, a Consiliilor de Administraţie. Scopul evaluărilor este acela de a se verifica dacă şefii acestor unităţi şi-au îndeplinit indicatorii prevăzuţi în contractele de management.

În cazul în care vreun director nu şi-a făcut treaba , pentru o anumită perioadă de timp, acesta va pleca cu bani mai puţini din venitul salarial. La Botoşani nu au fost însă probleme, astfel încât edilii susţin că nu este cazul de aplicarea a unor astfel de măsuri. „La fiecare început de an trebuie convocată AGA sau CA la fiecare instituţie subordonată CL şi trebuie făcută şi evaluarea directorilor, legea te obligă să faci lucrul acesta şi vezi îndeplinirea indicatorilor sau neîndeplinirea indicatorilor, în momentul în care nu sunt îndepliniţi indicatorii suntem obligaţi să tăiem salariul directorului cu un anumit procent şi în cazul în care sunt îndepliniţi indicatorii şi şi-a făcut treaba foarte bine, nu au nici un motiv de schimbare, dacă ar fi cazuri grave ar fi vorba şi de înlocuiri, dar nu este cazul”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
Mai mult, cea mai mare parte din societăţile subordonate Consiliului Local se pare că au încheiat anul 2011 cu venituri proprii mai mari decât cel prognozate, mai puţin una. „Fiecare societate din subordinea CL a încheiat anul cu profit în anul 2011, la instituţiile de cultură toate instituţiile şi-au mărit semnificativ partea de venituri proprii mai puţin Filarmonica, acolo unde sunt cheltuieli mari şi veniturile mai mici. Nu este cât ne-am dorit noi, este loc şi de mai bine”, a mai spus viceprimarul. Anul trecut, singura instituţie unde s-au operat modificări în structura de conducere este Teatrul de Păpuşi Vasilache, prin demisia lui Marius Rogojinschi care a fost înlocuit cu Florin Aioniţoaie dar şi a directorului de la Filarmonică, Dan Mircea, plecat tot prin demisie. (G.E.)