Tânăr bătut la club și lăsat fără telefon aproape de miezul nopții

Un băiat din cel de-al doilea municipiu al județului care a vrut să se distreze s-a ales în schimb cu o ditamai paguba.

 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii dorohoieni au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, toţi din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, aceştia fiind bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.

 

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că la data de 8 septembrie 2017, în jurul orei 23.30, în timp ce se aflau în apropierea unui club de pe raza  municipiului Dorohoi, urmare a unui conflict spontan cu persoana vătămată şi prin întrebuinţarea de acte de violenţă, i-au sustras un telefon mobil în valoare de 2500 lei.

 

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store