Ţălnar negru de  supărare: I-am spus, voi ăştia mici când vă bagă cineva în seamă, gafaţi

Cornel Ţălnar era foarte supărat la finalul meciului disputat astăzi cu FC Botoşani, partidă pierdută în minutul 90 când impresia generală era că tabela de marcaj va arăta o remiză. Antrenorul oaspeţilor susţine că meciul a fost pierdut pe mâna portarului Florin Iacob, care a fost „orbit” de celebritate.

 

Una peste alta, Cornel Ţălnar a spus că meciul a fost în mare dominat de elevii săi care au înregistrat cele mai multe ocazii şi cu două goluri înscrise prin greşeli colosale.
A fost un meci echilibrat, o primă repriză în care noi puteam să avem trei goluri până la pauză, am luat două goluri pe nişte greşeli inadmisibile, cel puţin al doilea, gafă monumentală de portar. Din păcate pentru că nu sau răspuns cerinţelor pe care le-am avut, am avut şi momente bune dar în cele din urmă am pierdut un meci în care echipa gazdă a avut jumătate de ocazie şi ne-a dat două goluri, pe nişte greşeli inadmisibile. Dar cum fotbalul greşeli aşteaptă…asta este”, a declarat Cornel Ţălnar.
Tehnicianul a mai declarat că pentru echipa sa evoluţia de la Botoşani nu face cinste în condiţiile în care sezonul competiţional trecut, FC Braşov făcea valuri în prima ligă de fotbal.
 Botoşani – Braşov, pături pe bănci, meci aprig în teren – GALERIE FOTO
Nu este vorba de motivaţie, este vorba de greşeli individuale care nu sunt admise la o echipă care anul trecut a terminat pe locul 7 şi a fost una din revelaţiile campionatului şi acum se fac asemenea gafe. Acum nu mai contează că am pierdut în minutul 90 sau în minutul 50”, a adăugat antrenorul braşovenilor.
Nu în ultimul rând, furia tehnicianului s-a îndreptat către portarul Florin Iacob, pe care îl consideră răspunzător de golul marcat de Aco Stojkov şi care a adus victoria gazdelor.
Chiar i-am spus lui băiatu', lui Iacob după primul meci în care toate televiziunile l-au filmat, l-au fotografiat, l-au ridicat, l-au făcut cel mai mare. Şi i-am spus, grijă mare că în general voi ăştia mici care vă bagă cineva în seamă, o să gafaţi. Şi din păcate am avut gura aurită şi într-adevăr aşa s-a întâmplat”, a încheiat tehnicianul.
Cornel Ţălnar a evitat să mai facă şi alte comentarii pe marginea acestei partide. (G.E.)
CITEŞTE:
ACUM: FC Botoşani conduce din nou pe Municipal de FC Braşov : LIVETEXT 2 – 1FINAL
[[banner]]