Ţâbuleac, somat de Ţurcanu să pună un vice CJ coordonator la apă

 

Deputatul Florin Ţurcanu l-a somat pe preşedintele Consiliului Judeţean, prin intermediul unui comunicat, să delege unul dintre cei doi vicepreşedinţi pentru coordonarea activităţii SC Nova Apaserv SA.
În materialul trimis presei preşedintele PNL îl acuză pe Mihai Ţâbuleac de situaţia dezastruoasă a operatorului de apă şi canalizare. Liberalul susţine că şeful CJ a ştiut încă de la început că furnizorul acumulează pierderi financiare consistente, dar nu a luat atitudine. „În ultimul an, Corpul de Control al preşedintelui CJ (Mihai Ţibuleac) şi auditul s-au călcat în picioare făcând controale peste controale la instituţiile de cultură din Botoşani dar au „uitat” să treacă şi pe la Nova ApaServ. Faptul că în tot acest timp Mihai Ţâbuleac a ţinut direct în subordinea lui operatorul de apă, dovedeşte că a avut un interes personal să procedeze astfel. Spre binele botoşănenilor îl somez pe Mihai Ţibuleac să delege unul dintre vicepreşedinţii CJ să se ocupe de soarta Nova ApaServ Botoşani.  Situaţia în care s-a ajuns cu ştiinţa şi acceptul d-lui Ţâbuleac dovedesc, o dată în plus, incapacitatea sa de a gestiona banul public şi nepăsarea faţă de botoşăneni”, a afirmat Florin Ţurcanu.
Reamin că SC Nova Apaserv SA tocmai a anunţat pierderi de circa două milioane de lei în condiţiile în care abia în toamna anului trecut a început să furnizeze apă populaţiei. (S.B.)