Șeful Poliției, precizări după cazul câinilor împușcați: Primăria a fost amendată cu 30.000 de lei – VIDEO 

Un al subiect abordat de șeful Poliției Botoșani în cadrul conferinței de presă a fost cazul câinilor împușcați la Corlăteni. 

 

Inspectorul șef al IPJ Botoșani a declarat că în acest caz sunt continuate cercetările sub coordonarea unui procuror. Iar audieri au avut loc inclusiv în cursul zilei de marți, 4 februarie 2025. 

 

cms. șef Tudor Costîn, inspector șef  IPJ Botoșani.

„Colegii specializați pe această linie de muncă au acționat, au făcut constatările în cauză sâmbătă, duminică și au continuat în cursul zilei de luni și ieri cu audierile. Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi vor continua cercetările în cauză. Toate elementele se verifică.”
 

 

De asemenea, anterior descoperirii acestui caz grav, Primăria comunei Corlăteni a fost amendată de Poliția Animalelor cu patru sancțiuni în valoare totală de 30.000 de lei. 

 

cms. șef Tudor Costîn, inspector șef  IPJ Botoșani.

 
„Colegii de la Protecția Animalelor au efectuat în zonă în cursul anului patru controale la unitatea teritorială administrativă respectivă și au aplicat patru sancțiuni în cuantum de 30.000 de lei până în acest moment. Pe partea de urmărire penală, sub coordonarea procurorilor cum am spus se desfășoară activități până la clarificarea situației”
 
 

 

Amenzile au fost date pentru lipsa adăpostului pentru animale fără stăpân și a serviciului de ecarisaj. 

 

Descoperire macabră: Câini îngropați găsiți pe un teren într-o localitate din județ