Ștabii noului PNL și-au împărțit tortul județean: Roxana OUT, Corneluș a luat cu sughițuri colegiul, condamnații revin pe firmament

Întrunit săptămâna trecută în ședință, Comitetul Județean Executiv al noului PNL Botoșani a stabilit șefii celor șase colegii parlamentare. Deși probabil că anul viitor se va candida pe liste și nu după modelul din 2008 și 2012, liberalii au decis să desemneze câte doi șefi pentru fiecare zonă.

 

Din PP-DD Popescu a aterizat șef de colegiu la PNL

 

 

Decizia lor este una foarte importantă în perspectiva scrutinului din 2016, experiențele precedentelor alegeri arătând că politicienii care au condus anumite colegii au prins de obicei și loc pe listele de candidați. Pentru a se evita conflictele dintre fostele formațiuni, PNL și PDL, s-a decis ca fiecare colegiu să aibă doi copreședinți, unul de la vechiul PNL, celălalt de la fostul PDL. Nu au lipsit surprizele. Astfel, deși abia reprimit în organizație în luna octombrie, Corneliu Popescu, care a dobândit mandatul de parlamentar pe listele PP-DD, a devenit deja copreședinte pe Colegiul Săveni. Nu i-a fost însă chiar simplu. Mai mulți lideri ai PNL Botoșani, inclusiv din rândul parlamentarilor, au refuzat să-l voteze pe politicianul provenit din Sulița, reproșul fiind că de vreo zece ani a tot ocupat funcții importante în aparatul de stat (Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, Loteria Română, Senatul României), însă de partid și-ar aminti doar când are nevoie de sprijin pentru dobândirea unui nou post sau mandat. Corneliu Popescu a intrat pe Colegiul Săveni, care în prezent este ocupat din partea vechiului PNL Botoșani de către Roxana Anușca. Deși soțul acesteia, Florin Țurcanu, a anunțat că ea este ca și demisionară din Parlament, deputata s-a răzgândit și ar fi ales doar să renunțe la funcțiile din partid.

CITEȘTE ȘI:

Surpriză la sediul PNL: Senator nou intrat în organizație

 

Sorescu, trimis să muncească politic în patria lui Dolineaschi


De remarcat sunt și aparițiile lui Neculai Rebenciuc și Stelică Strugaru, ambii condamnați cu suspendare pentru că și-au angajat membri ai familiei la cabinetele parlamentare.
De menționat este și că președintelui interimar al Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, i s-a repartizat cea mai grea zonă, Colegiul Dorohoi, acolo unde deputat este Andrei Dolineaschi, singurul lider național al PSD din județ.  

Repartizarea colegiilor

Colegiul 1 Flămânzi: Verginel Gireadă, Neculai Rebenciuc
Colegiul 2 Dorohoi: Gheorghe Sorescu, Valerian Andrieș
Colegiul 3 Săveni: Corneliu Popescu, Cristian Achiței
Colegiul 4 Darabani: Costel Șoptică, Stelică Strugaru
Colegiul 5 Botoșani: Cristian Roman, Viorel Iliuță
Colegiul 6 Botoșani: Viorel Grigoraș, Gabriel Alecsandru
CITEȘTE ȘI:

Roxana Anușcă demisionează din Parlament: Avem altceva mai bun de făcut pe pământul ăsta