Sute de taximetrişti botoşăneni amendaţi de Garda Financiară

 

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Garda Financiară a demarat o amplă acţiune de verificare a activităţii derulate de societăţile care au ca obiect de activitate transportul public de persoane, acţiune care a fost soldată cu aplicarea a sute de sancţiuni cuprinse între 600 şi 8.000 de lei. Verificările au fost îndreptate în special pe linia combaterii evaziunii fiscale. „Peste 90% dintre societăţi au fost amendate, acum aşteptăm să ne trimită şi nouă raportul lor pentru motivele pentru care au dat amendă, pentru că în funcţie de motive putem şi noi să luăm măsurile care se impun. Deci dacă sunt între-adevăr cei care merg cu taximetre nefiscalizate sau mă rog chestii de genul acesta fără a acorda bonuri fiscale la cei care circulă se poate ajunge pînă la retragerea autorizaţiei de funcţionare”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar. Edilul susţine că, în cazul în care au fost depistaţi taximetrişti care nu eliberau bonuri fiscale, amenzile au fost aplicate în mod corect, iar municipalitatea va opera măsuri drastice acolo unde se impune. „Din punctul meu de vedere nu este permis ca o societate de exemplu să funcţioneze de peste un an şi jumătate fără casă fiscală, nu se poate aşa ceva, adică acela pînă la urmă este furt pe faţă”, a mai spus viceprimarul. Şi dacă unii dintre taximetrişti au scăpat cu amenzi minime, alţii în schimb au fost sancţionaţi cu sancţiuni de ordinul miilor de lei. „Au fost sancţiuni am înţeles de la 6 milioane pînă la 80 de milioane la fiecare societate. Aşteptăm raportul după sărbători pentru că pînă la urmă este un control făcut cu ajutorul nostru pentru că ei ne-au solicitat toate listele cu toţi taximetriştii care au dosare, noi am verificat şi noi partea de actualizare a datelor, ceea ce putem noi verifica, ei au verificat partea economică”, a mai adăugat Florin Ghiorghiţă.La nivelul municipiului Botoşani îşi desfăşoară activitatea peste 450 de maşini de taxi.