Sute de polițiști și jandarmi vor fi prezenți în județ la deschiderea noului an școlar

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

 

Luni, 14 septembrie 2015, poliţiştii şi jandarmii botoşăneni vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. Efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani vor angrena poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de la prevenire sau alte structuri.

Activităţile poliţiştilor se referă în principal la depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

„De asemenea, întrucât siguranţa în şcoli constituie o prioritate, pe toată perioada anului școlar, poliţiştii şi jandarmii botoşăneni, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, cu reprezentanţii organizaţiilor de părinţi şi cu autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, vor continua să acţioneze pentru îmbunătăţirea siguranţei şcolare.”, se arată menționat în comunicatul de presă al IPJ Botoșani.

Pentru că nu suntem doar în slujba comunităţii, ci suntem parte a acesteia, poliţiştii şi jandarmii botoşăneni urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar!

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45343:Noul an școlar începe cu probleme - „Generala” nu-i bucuroasă! ]]