Sute de note modificate în urma contestaţiilor la bac

 

În urma reevaluării lucrărilor care au fost contestate de candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat din acest an, promovabilitatea la nivel naţional este de 44,26%, potrivit unei centralizări parţiale a rezultatelor din 92% din centrele de examen, a anunţat ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu. Potrivit acestor cifre, promovabilitatea a crescut cu peste un punct procentual după soluţionarea contestaţiilor de la 43,04%.

La Botoşani în urma soluţionării contestaţiilor depuse de elevii botoşăneni, au fost modificate aproape 600 de note. În total au fost înregistrate 1.404 contestaţii depuse de candidaţii botoşăneni pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat, cele mai multe fiind la limba română. În urma soluţionării acestora, aproape 460 de note au fost modificate în plus iar circa 100 în minus, diferenţele adăugate sau scăzute la medii fiind de 0,50 de puncte. La limba română au fost modificate în plus 190 de note iar în minus un număr de 34 în timp ce la matematică 70 au fost mărite iar 26 micşorate. Cea mai mare modificare a fost la o lucrare la anatomie unde nota finală a fost cu 3,9 mai mare decât cea iniţială.
Şi la nivelul judeţului Botoşani procentul de promovabilitate a înregistrat o creştere  de la 38,9% la 42%. În cazul unor unităţi de învăţământ, cum ar fi Colegiul Naţional Mihai Eminescu s-a înregistrat o creştere de 96,17%, la Colegiul AT Laurian, o creştere de 3%, rezultatul final fiind de 76,64% iar la Colegiul Economic creşterea fiind cu opt puncte procentuale, adică 65%.