Seceta face ravagii, fântâni secate, pompierii duc zeci de tone de apă într-un sat

 

Efectele caniculei din ultima lună se resimt tot mai puternic în judeţ. La Hilişeu Horia peste 66% dintre fântâni au secat sau au un nivel foarte scăzut de apă, astfel încât pompierii transportă zilnic câte 30 de tone de apă în comună.

De asemenea, cei peste 650 de locuitori din satul Doina din comuna Răuseni au rămas la rândul lor fără apă. „Pe timpul nopţii s-a găsit o soluţie ca să fie oprită alimentarea altor comune astfel încât să urce apa în satul Doina, moment în care cei de acolo îşi face rezervele de care au nevoie”, a declarat prefectul Adrian Constantinescu, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
CITEȘTE ȘI:
 Jale în agricultură: Seceta atacă culturile şi reduce producţia
Probleme de acest gen se întâmpină şi la Răuseni. „Acolo încă nu avem o situaţie finală, dar şi acolo este o secetă mare. Deocamdată ne-a spus că este o zonă în care nu ar exista apă pentru animale şi ne-au solicitat sprijinul, să le ducem apă cu pompierii”, a mai spus primul reprezentant al Guvernului în Botoşani. Primarul de Vorniceni s-a deplasat în cursul zilei de vineri la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a perfecta transporturi de apă în comună.
CITEȘTE ȘI:
Pavele răcorite ca-n agricultură – FOTOGALERIE din lupta cu canicula