Sute de elevi de la Liceul de Artă şi-au ales preşedintele - FOTOGALERIE

 

Joi, 20 octombrie 2011, în cadrul şedinţei Consiliului Elevilor din cadrul Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani a avut loc învestirea Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor. În cursa pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, avocatul elevului şi directori de departamente s-au înscris un număr de 11 elevi din clasele IX – XI.

Procesul de vot s-a desfăşurat miercuri, 19 octombrie 2011, în intervalul orar 11.00 – 15.00, fiind urmat de numărătoarea voturilor. În urma numărării şi centralizării celor 472 de voturi valabil exprimate, a fost ales ca preşedinte al Biroului Executiv al CŞE Ionuţ Andrei Ilisei, din clasa a XI-a B, vicepreşedinţi Mara Bucşinescu şi Nadia Ciobanu, avocatul elevului Mircea Rotariu, director al Departamentului Mobilitate şi Informare – Alexandra Velniciuc, director al Departamentului de Cultură – Alexandra Mera, director al Departamentului de Sport – Nicolae Pavîl.

La şedinţa de învestire au participat toţi şefii claselor V – XII din liceu, precum şi candidaţii înscrişi la alegerile din acest an, care si-au arătat disponibilitatea de a contribui la realizarea  tuturor proiectelor cu specific vocaţional (muzică, arte plastice), dar şi la cele pe teme sportive, de combatere şi de prevenire a violenţei etc., care se ve vor desfăşura pe parcursul anului şcolar 2011-2012, în cadrul liceului. La această activitate au participat,directorul adjunct, prof. Beatrice Păpădie,  coordonatorul educativ, prof. Cristina Roşu şi prof. psiholog, Meda Luca. 
Au fost felicitaţi toţi elevii înscrişi în cursă, iar câştigătorii au fost asiguraţi de întreaga susţinere din partea conducerii liceului şi a coordonatorului educativ, în vederea realizării proiectelor pe care le-au prezentat colegilor.