Câinii omorâţi: Ghiorghiţă și medicul veterinar scapă de urmărirea penală

 

După aproximativ şase luni de zile de când a izbucnit scandalul care a făcut înconjurul ţării şi nu numai cu cei 230 de câini comunitari omorâţi la padocurile care aparţin municipalităţii, ancheta penală demarată de procurorii botoşăneni a ajuns la o aşa zisă finalitate în cazul a unor persoane care au făcut obiectul acestui dosar. Este vorba despre viceprimarul Florin Ghiorghiţă care a semnat decizia de eutanasiere şi care a fost scos de sub urmărirea penală dar şi medicul care s-a ocupat de procedura propriu zisă, Cristian Pancu. În schimb, directorul de la Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement, Eugen Ţurcanu va fi cercetat în continuare.

Imediat după producerea evenimentului de la padocuri, Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor a depus o plângere la Parchet împotriva celor care se fac vinovaţi de uciderea câinilor, printre aceştia regăsindu-se viceprimarul Florin Ghiorghiţă, medicul veterinar Cristian Pancu şi directorul Direcţiei de Servicii Publice, Eugen Ţurcanu. Cercetările în acest caz au fost derulate jumătate de an, iar în decursul zilei de joi, 20 octombrie procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani i-a absolvit de orice vină pe Florin Ghiorghiţă şi pe Cristian Pancu întrucât „faptele sesizate nu se confirmă şi în realitate”. „În cauză s-a dispus o soluţie de neurmărire de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. În schimb s-a disjuns cauza şi sa declinat competenţa la Parchetul Judeţean pentru a se face cercetări în continuare sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 312 din Codul Penal. Practic acolo două persoane au folosit nişte substanţe toxice periculoase, le-au manipulat, le-au deţinut, fără a fi respectate condiţiile legale şi verificăm acest aspect în continuare”, a declarat Titiana Ungureanu, prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În schimb vor fi continuate cercetările împotriva lui Eugen Ţurcanu şi a lui Ionel Nechita, administrator la societatea Altius din Bucureşti care a vândut substanţa folosită pentru eutanasierea câinilor la Botoşani, respectiv T 61 şi Ketamin. În funcţie de concluziile care vor reieşi din actele dosarului şi cercetările ce vor fi efectuate, procurorii vor decide în ce fapte se vor încadra cele două persoane vizate de anchetă.  Dosarul a fost trimis şi la Serviciul Arme Explozive şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Gabriela ERDIC