Aceste persoane au depus cereri până la data de 20 noiembrie 2024.
985 de botoșăneni vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței pentru întreg sezonul rece (noiembrie 2024 – martie 2025).
Datele centralizate de Direcția de Asistență Socială Botoșani arată că ajutoarele acordate în funcție de sursa de încălzire a locuinței se prezintă astfel:
La aprobarea ajutorului pentru încălzire, pragul maxim admis al veniturilor este de 1.386 de lei net de persoană, pentru familii, respectiv de 2.053 de lei net, pentru persoanele singure.
Pentru cererile înregistrate la Direcția de Asistență Socială după 20 noiembrie 2024, ajutorul pentru încălzire se acordă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.
La solicitarea Direcției de Asistență Socială, reprezentanții Direcției Impozite și Taxe Locale vor verifica dacă bunurile mobile și imobile declarate de botoșănenii care au solicitat ajutor pentru încălzire corespund cu cele pentru care ei plătesc impozit.
Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie prevede că prezentarea unor informații incorecte în ceea ce privește componenţa și veniturile familiei, bunurile mobile şi imobile deţinute constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 de lei. Ajutorul de încălzire încasat necuvenit se recuperează.
În vederea acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei, pe tot parcursul anului se acordă supliment pentru energie. Potrivit centralizării DAS, primesc supliment pentru energie:
În funcție de câte surse de energie deține, o familie poate beneficia de unul sau două suplimente, respectiv gaz + energie electrică, sau lemne + energie electrică.
Potrivit reglementărilor în vigoare, suplimentul pentru energie este 30 de lei lunar pentru beneficiarii care au surse de încălzire racordate la rețeaua electrică, 20 de lei lunar pentru cei care își încălzesc locuințele cu combustibili solizi sau petrolieri, respectiv 10 lei lunar pentru persoanele care au în locuințe centrale pe gaz.
(Foto: puterea.ro)