Sute de botoșăneni au pășit pragul unității de detenție de Ziua polițiștilor de penitenciare: Avansări în grad și tur cu autospecialele

În fiecare an, la 29 iunie, Administrația Națională a Penitenciarelor sărbătorește „Ziua polițiștilor de penitenciare”, odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului.

 

Sute de botoșăneni curioși

 

Reprezentanții Penitenciarului Botoșani au transmis prin intermediul unui comunicat de presă modul în care s-a desfășurat ziua de 29 iunie la unitatea de detenție din municipiu.

 

Redăm mai jos mesajul integral:

 

„În zi de mare sărbătoare pentru sistemul penitenciar românesc,  Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Penitenciarul Botoșani și-a deschis porțile pentru cele peste 250 de persoane curioase să ne cunoască. 

 

Au pășit pragul unității cu emoții și ușor temători,  dar au găsit aici polițiști de penitenciare profesioniști,  omenoși,  foarte implicați și dedicați profesiei.

 

Și cum bucuria noastră nu poate să treacă neobservată,  vizitatorii ne-au fost alături câteva ore, timp în care au avut posibilitatea de a cunoaște îndeaproape oamenii ce poartă cu mândrie uniforma, precum și activitatea zilnică pe care aceștia o desfășoară. 

 

Cei prezenți astăzi au putut admira tehnica din dotarea structurii operative, precum și frumoase articole realizate în cadrul atelierelor ocupaționale. 

 

Zeci de polițiști avansați în grad

 

Atracția celor mici a fost însă  turul cu autospecialele din dotare, însoțite de sunetul sirenelor. Și au fost tare încântați!  Dar mai mult decât atât,  vizitatorii noștri au plecat încrezători în misiunea instituției și îndeplinirea rolului pe care îl are în cadrul sistemului de Ordine publică și siguranță națională, prin bravii săi polițiști de penitenciare.  

 

De asemenea, în cadru solemn, 44 de polițiști merituoși au fost avansați în gradul profesional următor,  înainte de împlinirea stagiului minim.

 

Pentru ca bucuria să ne fie deplină,  cei mai mari susținători au avut ocazia să petreacă câteva ore alături de eroii lor, părinții polițiști.”