Botoșăneanca Cristina Ciobănașu, o cheltuitoare la capitolul vestimentar: CÂȚI bani „aruncă” pe haine

Celebra actriță a vorbit despre cât de mult investește în garderoba sa și cât de atentă este atunci când se afișează în public.

 

De pe vremea când era în Lala Band

 

E în lumina reflectoarelor de ani de zile, iar acest lucru bineînțeles că i-a adus Cristinei Ciobănașu foarte multe avantaje. Atunci când ești în fața camerelor de filmat trebuie să arăți perfect, iar cântăreața știe acest lucru și e atentă de fiecare dată la felul în care se afișează în public.

 

Vedeta mărturisește că încă de pe vremea când era în trupa Lala Band a început să cumpere foarte multe haine din banii pe care îi câștiga, atât ținute de scenă, cât și haine pentru viața de zi cu zi. Ea spune că de acolo a început să-și formeze o garderobă, potrivit bzi.ro.

 

Cristina Ciobănașu, actriță și cântăreață

„O întrebare foarte grea, sunt mulți ani de investiții din punctul ăsta de vedere, cel puțin în anii în care cântam pe scene alături de trupa Lala Band investeam foarte mulți bani din ce câștigam în ținutele pe care le purtam pe scenă pentru că era foarte important. Cred că de acolo am început cumva să-mi formez garderoba și să-i pun bazele”

 

O bună parte din venituri se duc pe ținute

 

Vedeta mărturisește că chiar și astăzi o bună parte din banii pe care îi câștigă se duc pe haine, iar asta nu o face neapărat pentru ca oamenii să vadă că se îmbracă bine, ci pentru că ea se simte bine în ceea ce poartă și îi place mereu să fie în regulă la acest capitol.

 

Cristina Ciobănașu, actriță și cântăreață

”Nu știu ce să zic, investesc o bună parte din banii pe care îi câștig în asta pentru că din asta trăiesc, asta îmi e imaginea și cumva îmi și place să arăt bine, adică dacă tot ies din casă vreau să mă simt bine în hainele pe care le port și să-mi placă de mine”

 

Cristina Ciobănașu a mărturisit că atunci când se îmbracă bine are mult mai multă încredere în ea și în propriile forțe, astfel că nu va neglija niciodată acest aspect.

 

Cristina Ciobănașu

”Asta nu pentru că vreau să mă vadă oamenii într-un anume fel, ci pentru că mă face pe mine să mă simt mai încrezătoare în mine și în forțele proprii. Vorba aia cu hainele îl fac pe om e cam adevărată”, a mai zis actrița.

 

(Foto: ciao.ro)