Sute de abonamente luate de şefii FC Botoşani, şmecherii aşteaptă intrare moca 

 

Cu o săptămână înainte de startul campionatului 2013/2014 situaţia în ceea ce priveşte abonamentele şi biletele pentru meciurile pe care FC Botoşani le va disputa pe teren propriu nu este tocmai una satisfăcătoare. Clubul nu a reuşit să vândă decât în jurul a 1.000 de abonamente, adică aproximativ 15% din capacitatea arenei. Mai mult, dintre acestea peste 200 au fost cumpărate de principalul finanţator, Valeriu Iftime, personal sau prin Elsaco, iar 100 de Cornel Şfaiţer.

abonamente FC Botosani

Angajaţii Elsaco plătesc abonamente în rate

În acelaşi timp, consilieri judeţeni, dar mai ales locali şi alţi potenţaţi ai Botoşanilor evită să îşi achiziţioneze un abonament şi nici nu au de gând să îşi cumpere bilet întrucât au impresia că în Liga I va fi la fel ca în Liga II, adică vor intra la meciuri „pe prietenie”.
„Este o poveste destul de complicată şi ruşinoasă la abonamente şi invitaţii. O armată întreagă de privitori pe care i-am văzut de atâtea ori la stadion şi care stau la partea oficială aşteaptă invitaţii. De la cine? Aşteaptă invitaţii. Eu am cumpărat de la Elsaco o sută de locuri pe care le-am plătit, care le plătesc angajaţii Elsaco şi câteva care le plătesc eu. Deci angajaţii Elsaco plătesc în rate nişte abonamente”, ne-a declarat Valeriu Iftime, preşedintele consiliului de administraţie de la FC Botoşani.

"Eu nu dau nici o invitaţie la nici un consilier local, la nimeni"

Acesta a arătat că, pentru 2013 clubul are nevoie de 1,9 milioane de euro, din care strict până la finele anului se vor primi în jur de 400.000 euro pentru televizări şi tot cam atât, însumat, de la Primăria Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani. Diferenţa de circa un milion euro trebuie astfel acoperită din vânzări de bilete, abonamente, spaţii publicitare şi prin aportul sponsorilor. De aceea patronul de la Elsaco a ţinut să dea un mesaj clar pentru cei care încă mai cred că vor accede pe Stadionul Municipal la fel ca în eşalonul secund.
„În nici un caz, eu nu dau nici o invitaţie la nici un consilier local, la nimeni. Nu dau! Cine vrea să plătească. Deci, dacă cineva din club să o invitaţie, o plăteşte. Dacă avem prieteni care vor să li se plătească, eu plătesc locurile mele, plătesc la fotbal suficient şi cred că orice prieten de-al meu sau consilier trebuie să înţeleagă: la Botoşani, ca să ai fotbal e nevoie de bani. Este un lucru nou şi avem nevoie de un efort colectiv”, a mai spus Valeriu Iftime.

FC Botosani abonamente Liga I

Cele mai scumpe abonamente din ţară

Acesta are o poziţie fermă şi în privinţa preţurilor despre care unii suporteri reclamă că sunt prea scumpe, mai mari decât pe majoritatea celorlalte stadioane de Liga I. De altfel, o analiză efectuată de Pro Sport a scos la iveală tocmai că la Botoşani, pe anumite sectoare de tribună, abonamentele sunt cele mai scumpe din întreaga ţară.
„De asta insist tot să insist să punem un bilet şi un abonament într-un preţ care să se ducă la buget. Toată lumea spune că e scump. Scumpe e orice, dar dacă vrem fotbal la Botoşani trebuie un efort colectiv, eu personal nu mai pot să fac eforturi dintr-astea şi nici Elsaco. Fac cât mă ţin socotelile, cât mă ţin rezistenţele financiare”, a arătat Valeriu Iftime.
Nici vânzările de spaţii publicitare pe arenă nu sunt extraordinare, potrivit finanţatorului cele vândute fiind achiziţionate „tot aşa, prietenii mei, prietenii lui Cornel”.
„Nu cer nişte bani pomană pentru fotbalişti, este un spaţiu publicitar care în mod cert, cine are un interes, are un câştig pentru că apar televiziuni, o să fie mediatizare, vă daţi seama ce să o însemne Botoşani dacă o să facă o figură frumoasă, se vorbeşte în fiecare zi de treaba asta”, a arătat Valeriu Iftime.

Lojă de 10.000 de euro, preţul biletelor încă secret

La tribuna oficială s-au amenajat pe banii Elsaco trei lojă, una pentru companie, o a doua pentru Electroalfa, firma condusă de Gheorghe Ciubotaru plătind 10.000 de euro şi o a treia a invitaţilor de la FRF, LPF şi alte organisme de acest gen.
Situaţia actuală l-a adus la exasperare pe preşedintele CA: „Dacă găsim unul vânjos care vrea clubul şi dacă eu am ceva la clubul acesta îi dau tot astăzi”.
Posibil tot pentru a încerca vânzarea a cât mai multe abonamente, clubul încă nu a pus în vânzare biletele pentru meciul cu CFR Cluj din prima etapă şi nici nu a anunţat preţurile biletelor.

FC Botosani abonamente Liga I 2
CITEŞTE ŞI:
 FC Botoşani debutează duminică după-amiază cu bilete ca la teatru