SURPRIZE liberale: Pe lângă colonel a mai apărut o față… nouă care merge cu Flutur, la Primărie

Prezența colonelului Radu Anton, fostul inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență la sediul PNL nu este singura surpriză… liberală din această săptămână. 

 

La masă a luat loc și fostul președinte al Cartel Alfa, recent promovat pe o funcție de șef de centru de plasament din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. 

”Am venit în fața dv. nu neapărat cu surprize ci cu o completare a echipei noastre la oameni valoroși”, a spus la început co-președintele Costel Șoptică. 

Deputatul l-a prezentat pe candidatul susținut la Primăria Vorona de PNL.

„Avem un candidat deosebit la Vorona în persoana lui Radu Anton. Îi mulțumesc dlui Anton că a decis ca anii de pensie să-i petreacă într-un mod activ”

Celălalt co-președinte, Cătălin Flutur l-a prezentat pe Marius Oroșanu ca fiind reprezentantul societății civile. 

”Nu în ultimul rând ne-am decis să ne gândim și la societatea civilă. Pe unde a fost dl. Oroșanu și-a făcut treaba într-un mod onest și corect. Dl. Marius Oroșanu va fi în echipa mea pentru Primăria municipiului Botoșani”
Cătălin Flutur, co-președinte PNL

Marius Oroșanu se va afla pe lista de la Consiliul Local Botoșani. ”Vor mai fi surprize pe lista de la CL, care vor face obiectul unei alte conferințe”, a încheiat Cătălin Flutur.

(G.E.)