Surpriză de zeci de milioane – primarii USL mai mulţi bani decât cei PDL - DOCUMENT

 

Proiecţia bugetară pe 2012 adoptată săptămâna aceasta de Consiliul Judeţean avanatajează localităţile conduse de primari din opoziţie. Cel puţin asta reiese din sumele preconizate a se aloca pentru echilibrarea bugetelor locale şi din impozitul pe venit.
În primele şase localităţi cu cele mai mari fonduri nu se regăseşte nici una condusă de vreun democrat-liberal, cu excepţia unui independent, toate celelalte având în frunte liberali sau social-democraţi.
VEZI DOCUMENTUL
Totuşi, aceasta nu înseamnă că aşa se vor împărţi banii în 2012. Consilierii judeţeni au aprobat o proiecţie bugetară estimativă care cuprinde nu doar anul viitor, ci şi 2013, 2014 şi 2015. „Este o prognoză în care s-a ţinut cont de ce a fost şi până acum, e până în 2015 şi de aceea nici nu avea rost să comentezi. Poţi să ştii ce va fi la anul?” ne-a declarat Mihai Aroşoaie, vicepreşedinte Consiliului Judeţean. De altfel, întreaga şedinţă în care s-a discutat doar acest proiect de hotărâre a durat numai 14 minute. În total, numai pentru 2011 consilierii au împărţit estimativ 21 de milioane de lei. Pentru repartizarea efectivă a banilor pe localităţi consilierii se vor înttruni spre sfârşitul acestui an-începutul celui viitor, în funcţie de data la care se va adopta bugetul de stat. (S.B.)

Comunele cele mai finanţate conform prognozei adoptate de CJ


 LOCALITATE  PARTIDUL PRIMARULUI
SUMĂ
 Vorona  PSD 445.000
 Suharău independent
406.000
 Hudeşti PSD
405.000
 Ungureni  PNL 381.000
 Mihai Eminescu
PNL
379.000
 Frumuşica PSD
349.000
 Corni PDL
348.000
 Hilişeu Horia
PDL
337.000
 Cristineşti PER 
306.000
 Albeşti PDL
301.000

*Sumele sunt exprimate în RON