Marcu & Ţurcanu îl pun la zid pe „traseistul” Buhăianu pentru „bomba” cu primarii

 

Anunţul făcut vineri de deputatul Cătălin Buhăianu, precum că 10 primari PSD şi alţi patru-cinci PNL ar dori să treacă la PDL din cauza desemnării lui Florin Ţurcanu candidat USL la preşedinţia Consiliului Judeţean nu a rămas fără reacţie. Co-preşedinţii botoşăneni ai Uniunii Social – Liberale au emis un comunicat prin care dezmint faptul că aceşti aleşi locali ar intenţiona să părăsească partidele din care fac acum parte.
În acesta se arată că PDL continuă să inducă în eroare opinia publică în mod iresponsabil, prin lansarea unor „bombe de presă” fără acoperire şi că, în lipsă de soluţii economice concrete şi în criză de legitimitate electorală şi morală, PDL se ocupă de lansarea de zvonuri şi cumpărarea de voturi.
„Ţinem să-i amintim d-lui politician traseist Buhăianu că echipa USL coordonată de copreşedinţii Florin Ţurcanu şi Gheorghe Marcu şi-a asumat un angajament pe care, împreună cu cetăţenii, îl va duce la îndeplinire: câştigarea alegerilor atât pentru CJ Botoşani cât şi pentru primăria municipiului reşedinţă de judeţ. În aceeaşi ordine de idei, dorim să-i împrospătăm memoria deputatului Buhăianu, amintindu-i că, la alegerile din 2009, botoşănenii au spus NU, prin votul lor, actualului partid de guvernământ. Mai mult, recent, sondaje reale, efectuate de institute serioase de cercetare a opiniei publice, au demonstrat că peste 60% din electoratul judeţului Botoşani va vota USL la alegerile viitoare”,
se arată în comunicatul remis de senatorul Gheorghe Marcu şi deputatul Florin Ţurcanu.
PSD şi PNL au împreună 48 de primari. Potrivit legii, un primar poate să treacă de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul doar cu şase luni înainte de alegeri. (S.B.)